„AM PLANTAT ÎN MUZEU O PĂDURE”

Cu toții știm că avem repere în viață, fie că provin din educația primită de la părinți, fie din autoeducație, din cărțile pe care le citim. Cred însă că părinții ne spun întotdeauna: „Stai drept ca un pom, să ai rădăcini, să-ți îndrepți coroana spre cer și, bineînțeles, să ai un trunchi cât mai puternic.”

Așa este și artista plastică Cristina Gloria Oprișa, care anul acesta a împlinit 50 de ani de carieră artistică. Expoziția pe care a deschis-o la Muzeul de Artă din Satu Mare, intitulată „pOmul Vieții”, s-a bucurat de un real succes și poate fi vizitată până la 15 noiembrie 2026.

Am purtat cu domnia sa o discuție amicală, pe care v-o dăruiesc prin intermediul acestui articol. Menționez că dialogul a avut loc în cadrul emisiunii „Esențe Culturale”, difuzată în 28 octombrie 2026.

Cristina Oprea: Nu degeaba vă vorbesc despre copac și despre pom, pentru că în etnografia poporului român există date consemnate de cercetători despre simbolistica pomului vieții. Aceasta apare atât pe țesături și cusături, cât și în sculptura în lemn, în arta tradițională.

„Pomul vieții” este și titlul expoziției doamnei Cristina Gloria Oprișa, care se bucură de un adevărat regal artistic. Știu că anul acesta ați aniversat și o frumoasă vârstă, undeva prin primăvară-vară, dacă nu mă înșel.

O salut pe doamna Cristina Gloria Oprișa și îi spun: La mulți ani, distinsă doamnă! Vă doresc să aveți în continuare același succes pe care l-ați avut până acum, în calitate de artist plastic, artist vizual, profesor, îndrumător și deschizător de drumuri pentru alți tineri artiști!

Cristina Gloria Oprișa: Vă mulțumesc! Este o bucurie să vă aud, mai ales acum, cu prilejul acestei aniversări. M-am stabilit în Satu Mare, iar aici, la Muzeul de Artă, au loc atât expozițiile mele personale, cât și cele colective. Pot spune că, împodobind simezele acestui muzeu, mă simt ca acasă.

Cristina Oprea: Povestiți-mi puțin despre lucrările expuse. Bineînțeles, trebuie să menționez că acestea pot fi admirate în expoziție până la 15 noiembrie, dar aș vrea să le oferim și ascultătorilor noștri o imagine de ansamblu asupra acestei expoziții.

Cristina Gloria Oprișa: M-am jucat puțin cu aceste cuvinte: „pOmul Vieții”. „pOmul” este scris cu „p” mic, iar „Omul Vieții” cu majuscule, pentru că, așa cum spuneați, fiecare om este un fel de arbore, un fel de pom roditor.

Se mai spune că cine nu a sădit un pom nu este om. Eu cred că lăstarii pe care i-am sădit de-a lungul vieții sunt, pe lângă creația mea, copiii pe care i-am încurajat să picteze și care au devenit studenți și artiști, colegii mei, de fapt, și, evident, fiica mea, care este șefa pomului vieții mele. Ea este mereu prezentă și, de această dată, m-a ajutat. A fost cea care a realizat afișul și două spoturi promoționale inspirate de expoziție, pentru că ea este regizor și actor, aceasta fiind specializarea ei.

De asemenea, printre lucrările mele sunt inserate și câteva texte.

Ceea ce am dorit să transmit prin acest pom al vieții și prin ramurile sale este faptul că fiecare întâlnire din viața mea – fie că este vorba despre foști elevi, colegi, prieteni sau familie – reprezintă o ramură a pomului meu.

Mesajul principal al expoziției, pe lângă bucuria și dragostea pe care le port naturii, pomului și pădurii, acest plămân al Terrei, este și un semnal de alarmă cu privire la pericolul defrișărilor și al incendiilor de pădure.

Ceea ce noi uneori neglijăm sau, poate, facem cu bună știință, prin acțiunile noastre distructive asupra pădurii, reprezintă, de asemenea, o temă importantă a expoziției.

Pe simezele muzeului, alături de lucrările care urmăresc diferitele etape prin care trece copacul, se regăsește și acest mesaj. Pe lângă lucrările parietale, am realizat și câteva instalații de dimensiuni mai mari.

Pentru acestea am solicitat un spațiu în galerie, deoarece, din păcate, una dintre galeriile sătmărene nu funcționează. Acolo am putut crea, având în vedere că am câteva pânze foarte mari, pe care nu aveam unde să le realizez în micul meu atelier, care, de fapt, nici nu prea poate fi numit atelier. În plus, acesta se confruntă acum cu probleme cauzate de infiltrațiile de apă provenite de la locatari.

Acestea sunt bucuriile și necazurile artiștilor, pe care ni le asumăm și pe care le ducem mai departe. În cei 50 de ani de creație artistică, omul se întâlnește și cu binele, și cu răul. Dar, atâta vreme cât ți-ai asumat acest drum și dorești să dăruiești din harul tău, totul devine, până la urmă, o bucurie.

Cristina Oprea: Mi-ați spus că aveți 110 lucrări în expoziție.

Cristina Gloria Oprișa: Sunt 110 lucrări create din toamna trecută până în această toamnă. Doar șapte dintre ele sunt mai vechi. Una a fost necesară pentru instalația intitulată „Jertfa umanului și a pădurii”, iar alte patru fac parte dintr-un ciclu de lucrări dedicate trunchiurilor. Mai există și o lucrare cu o tematică puțin mai religioasă, care a fost expusă, așa cum ați amintit, într-unul dintre ciclurile de expoziții pe care le-am organizat sub genericul „Semn”.

Așadar, am fost harnică și foarte inspirată. Dacă vreți să vă spun ce m-a determinat să lucrez atât de mult, totul a pornit de la provocarea de anul trecut, când am realizat scenografia spectacolului de masterat al fiicei mele, „Visul unei nopți de vară”.

Am creat pânze de șase metri, care au fost folosite drept decor pe scenă. Pornind de la acele lucrări, care sunt prezente și în expoziție, am plantat, așa cum îmi place mie să spun, o pădure în muzeu. Am împădurit muzeul!

Cristina Oprea: Extraordinar! Mă gândesc că este, cum să spun, o formă de transcendență a omului în expoziția dumneavoastră. E un fel de catharsis, în care omul se transformă în vegetal, absoarbe tot ceea ce este benefic, aerul curat și încearcă să comunice cu ceilalți.

Cristina Gloria Oprișa: Da, comunicarea este pentru mine un mijloc de a-mi crea bucurii zilnice. Am oaspeți, elevi din școli, grupuri de vizitatori, iar în perioada următoare voi avea și grupuri de scriitori. Așadar, muzeul devine o pădure a prietenilor.

Cristina Oprea: Deci, dacă am înțeles bine, dumneavoastră sunteți un fel de axis mundi, în jurul căruia se construiește o pădure tânără, reprezentată de vegetația care vine din urmă.

Cristina Gloria Oprișa: Da, este adevărat. Puieții există, i-am plantat, trăiesc și au crescut frumos.

Am câteva imagini din expoziție care sunt cu adevărat impresionante. Lucrarea despre care vă povesteam, cea care prezintă, în oglindă, jertfa copacilor și a oamenilor, este o imagine în care apar niște copilași. Pentru mine, aceasta a devenit simbolul vieții.

Desigur, am și alte lucrări în care viața există și triumfă, dar această imagine m-a impresionat în mod deosebit. Am și postat-o pe Facebook.

Am avut bucuria de a fi vizitată și de a-l primi, în urma invitației mele, pe regizorul Mărgineanu. Am avut parte de prezența unor personalități și voi mai avea bucuria de a întâlni oameni dragi, care vor veni la umbra pădurii mele.

Cristina Oprea: Ați vorbit despre fiica dumneavoastră, o persoană talentată și foarte plină de imaginație, așa cum este și mama sa. Ce a spus ea despre expoziție?

Cristina Gloria Oprișa: Intervențiile ei sunt legate de lucrările mele. Sunt câteva texte care au apărut și în clipurile promoționale realizate de ea pentru expoziție.

De data aceasta, am ținut expoziția în secret. Nu am postat nicio imagine, cu excepția clipurilor realizate de fiica mea, care conțineau doar câteva secvențe din lucrări. Nu am vrut să dezvălui nimic înainte de vernisaj.

Nu numai din acest motiv, dar și pentru că am avut parte de o abundență de public. Domnul director a mărturisit că așa ceva nu s-a mai întâmplat la Muzeul de Artă. Oamenii nu mai încăpeau în săli. Era un șir întreg de persoane care veneau să mă felicite.

Am primit un portbagaj întreg de flori!

Am un obicei foarte frumos, moștenit de la bunica și de la mama mea, care duceau mereu flori la biserică. Evident că nu am avut unde să așez atâtea flori, așa că le-am dus la biserică.

Consider că este un omagiu și o mulțumire aduse Bunului Dumnezeu, pentru că, fără El, nu știu dacă am putea realiza lucruri atât de frumoase.

De asemenea, atunci când duc florile la biserică, gândul meu se îndreaptă către toți cei care mi le-au oferit. Este o mulțumire adresată lor. Dacă vreți, este o rugăciune prin flori, pentru toți cei care mi-au fost alături.

Cristina Oprea: Ce frumos! O empatie extraordinară! Și, mai ales, bănuiesc că le oferiți și Maicii Domnului, cea care este ocrotitoarea femeii.

Cristina Gloria Oprișa: Toate, toate, toate icoanele sunt împodobite cu florile mele în zilele de sărbătoare sau cu prilejul evenimentelor importante din viața mea. Fie că este vorba despre „Micul Prinț”, fie despre o expoziție personală, florile care îmi rămân în plus ajung la biserică.

Cristina Oprea: Sunt fericiți cei care pășesc în lăcașul de cult în acele momente, în zilele respective, pentru că se bucură de bucuria dumneavoastră și, bineînțeles, prin rugăciunile lor, aduc un omagiu și celor care au dăruit acele flori.

Cristina Gloria Oprișa: Sigur, sigur! Acesta este și gândul meu de fiecare dată.

Cristina Oprea: Ați amintit de „Micul Prinț”. Ce s-a întâmplat anul acesta? Am înțeles că a fost un eveniment extraordinar. Povestiți-ne puțin despre el. Dumneavoastră sunteți, într-un fel, „mama” Micului Prinț. Este vorba despre Expoziția Internațională „Micul Prinț”, ediția a XXXI-a, organizată la Satu Mare în acest an.

Cristina Gloria Oprișa: Da, sunt „mama” Micului Prinț și a prințesei mele, care s-a născut la ediția a doua și a crescut odată cu „Micul Prinț”.

Este o expoziție cu un istoric destul de bogat. Treizeci și una de ediții reprezintă o realizare importantă. De fiecare dată, „Micul Prinț” se împrietenește cu artiști consacrați, care aduc alți artiști, dar și cu tineri artiști, care, la rândul lor, îi aduc pe copiii talentați.

Iată cum o carte universală devine, în luna mai, sursă de inspirație pentru o expoziție care îi este dedicată timp de o lună acestui extraordinar personaj, atât de iubit de toată lumea!

Cristina Oprea: Cred că „Micul Prinț” se regăsește în fiecare dintre noi. Cel mai important este că dumneavoastră sădiți dragostea pentru lectură în sufletele copiilor, prin apropierea lor de această carte minunată.

Cristina Gloria Oprișa: Da, sigur că da!

În perioada pandemiei am realizat un album ilustrat de copii. Citeam împreună fiecare capitol din „Micul Prinț”, iar apoi copiii îl ilustrau.

Aceasta este o altă bucurie, pe lângă darul pe care copiii l-au oferit prin munca și strădania lor Bisericii „Buna Vestire”, unde există o mică încăpere, la subsol, pictată de copii.

Și aceasta este o mulțumire pentru mine, pentru că este un loc aparte, pictat de copii, într-o biserică.

Cristina Oprea: Cred că este unic în lume!

Cristina Gloria Oprișa: Nu știu dacă în lume, dar cred că în țară este unic. Nu am auzit până acum de o asemenea întâmplare fericită.

Cristina Oprea: Astăzi discutam cu cineva care mi-a spus un lucru interesant: uneori, părinții își descurajează propriii copii, considerând că arta nu aduce bani. Ați întâlnit astfel de părinți care, ulterior, și-au schimbat opinia?

Cristina Gloria Oprișa: Da, am avut părinți care și-au schimbat părerea.

Am o fetiță foarte talentată, care acum este la Liceul de Artă. Am îndrumat-o de mică, cultivându-i și încurajându-i talentul.

La început, părinții au decis să o înscrie la un liceu teoretic, dar talentul copilului i-a determinat să renunțe la această idee, iar din clasa a X-a a trecut la Liceul de Artă.

Da, este adevărat, artiștii nu sunt foarte bogați.

Cineva mă întreba, văzând câte tablouri am realizat și cât de mult am muncit, dacă, până la urmă, nu este vorba despre un sacrificiu.

Este, într-adevăr, un sacrificiu material, pentru că tot ceea ce investești este necesar pentru a putea așeza o lucrare pe simeză. Este și un sacrificiu de timp, dar și unul legat de spațiul în care lucrez. Nu am avut întotdeauna cele mai bune condiții.

M-a întrebat dacă îmi recuperez investiția. Recuperez prin bucuria și mulțumirea pe care le simt atunci când văd că lucrările mele plac și sunt apreciate.

Am primit două diplome de excelență din partea conducerii Muzeului de Artă și una din partea Centrului de Creație.

Acestea sunt simboluri, pentru că investiția materială nu o voi recupera. Nu recuperăm banii investiți, iar cumpărătorii nu se înghesuie. Vremurile sunt de așa natură încât oamenii se gândesc acum la plata căldurii și a gazelor, așa că nu știu dacă vor mai investi în artă.

Și totuși, bucuria de a avea o lucrare unică este incomparabilă. Nu este același lucru să cumperi o pânză dintr-un supermarket și să achiziționezi o lucrare în care artistul a investit sentiment, timp și suflet.

Creația înseamnă trudă, înseamnă sacrificiu, iar fiecare lucrare este înnobilată de ceea ce artistul pune în ea.

Cristina Oprea: Dacă ar fi să vă mai nașteți o dată, tot artele plastice le-ați alege?

Cristina Gloria Oprișa: Da! Deși mi-ar fi plăcut să fiu și psiholog, nu cred că aș fi ales altceva. Sunt mulțumită de drumul pe care l-am ales.

Cristina Oprea: Eu cred că sunteți și un psiholog, pentru că faceți terapie prin artă, nu-i așa?

Cristina Gloria Oprișa: Da, sigur că pot spune și asta.

Pentru mine, întâlnirile cu oamenii sunt o bucurie. De aceea, de fiecare dată când deschid o expoziție și există persoane care nu au putut fi prezente la vernisaj, le invit să mă solicite și să vină să vadă lucrările. Prezența lor este o bucurie pentru mine.

Faptul că le pot povesti puțin despre taina fiecărei lucrări reprezintă o bucurie în plus și pentru ei. Am trăit aceste momente și le simt ca pe un dar.

Cristina Oprea: Doamna Cristina Gloria Oprișa, nu v-ați gândit să adunați într-o carte toată această experiență, ca un fel de îndrumar pentru tânăra generație?

Cristina Gloria Oprișa: Deocamdată, atât timp cât Bunul Dumnezeu îmi va mai da putere, voi continua să pictez și să creez.

Nu știu dacă aș putea, în paralel, să și scriu. Îmi place și mie să scriu, dar cred că fiica mea ar fi mai potrivită pentru a face acest lucru. Poate îl va face, cine știe, într-o zi.

Cristina Oprea: Este foarte important să povestiți! Poate veți lăsa o carte audio. Vă puteți înregistra povestind, iar fiica dumneavoastră ar putea aduna și păstra toate aceste mărturii.

Cristina Gloria Oprișa: Cred că fiica mea le înregistrează deja în memoria și în amintirile ei. Dacă va considera vreodată că trebuie să le așeze într-o carte, o va face.

Dar nu numai atât. Fiica mea are și momente de inspirație literară. De multe ori, așa cum s-a întâmplat și acum, când ne-am scris doar câteva gânduri, este foarte inspirată.

De fapt, a crescut lângă un artist. N-ai cum să nu te contaminezi, vrând-nevrând, de această lume.

Cristina Oprea: Exact! Și pe fiica dumneavoastră unde o putem vedea? Unde o pot întâlni iubitorii de teatru?

Cristina Gloria Oprișa: Aceasta este o întrebare tristă.

Cristina Oprea: N-am vrut să vă întristez…

Cristina Gloria Oprișa: Pentru că, în cultură, lucrurile sunt așa cum sunt. Viața unui creator nu este întotdeauna ușoară.

Fiica mea a hotărât să rămână, deocamdată, în București. Nu știu dacă acolo se poate vorbi despre un program sau un parcurs foarte clar, dar încă nu are ceva concret. Are câteva proiecte împreună cu alți colegi, însă nimic stabil, deocamdată.

Cristina Oprea: Așa se întâmplă astăzi. Tinerii merg pe proiecte, pe echipe tinere, în funcție de șansele pe care le oferă viața, pentru că lucrurile sunt destul de complicate.

Vreau să vă întreb: nu a tentat-o niciodată pictura?

Cristina Gloria Oprișa: Fiica mea a obținut premii importante încă din copilărie. Am ajuns la Tate Gallery datorită unui concurs câștigat de ea la vârsta de șase ani.

A fost o perioadă în care, așa cum am spus, trăind și crescând lângă un artist, a învățat, vrând-nevrând, ABC-ul meseriei. Să spunem că a deprins câteva lucruri prin observare și apropiere de această lume.

Da, mai face și astăzi mici desene, nu pentru a le expune, ci pentru a le oferi cadou prietenilor sau mie.

Dar scrisul este ceea ce o definește cel mai bine.

Cristina Oprea: Ce frumos!

Cristina Gloria Oprișa: Da, și, în calitate de scriitoare, i-am publicat trei cărți.

Cristina Oprea: Extraordinar! Despre ce cărți este vorba?

Cristina Gloria Oprișa: Ultima carte a apărut cu prilejul majoratului ei.

Timp de doi ani, a adunat mici texte, pe care nu știu cum să le numesc: nu sunt chiar pagini de jurnal, dar nici eseuri. Sunt undeva la mijloc. Le-am tipărit sub titlul ales de ea: „Roșu, Alb și Negru”.

Este o cărțulie pătrată, pentru că nouă ne place formatul pătrat, atât pentru afișe, cât și pentru orice altă tipăritură. Este o carte foarte dragă mie.

Toate albumele pe care le realizez pentru „Micul Prinț” fac parte din această preocupare pentru carte și imagine.

Mi-aș dori să realizez și un album cu prilejul celor 50 de ani de activitate artistică. Nu știu dacă voi găsi sponsori sau dacă voi avea, până la urmă, ambiția de a-l publica prin propriile mijloace.

Pentru acest album am deja în minte câteva nume de oameni dragi, care vor fi prezenți în paginile lui. Deocamdată, adun materialul.

Cristina Oprea: Da, da, da! Poate că până anul viitor veți avea parte și de sprijinul de care aveți nevoie, din partea unuia sau a mai multor sponsori, pentru a putea edita acest album. Ar fi o mărturie importantă a întregii dumneavoastră activități artistice.

Cristina Gloria Oprișa: Așa este. Și această expoziție este una aniversară, așa că îmi doresc foarte mult să reușesc să public un asemenea album.

Cristina Oprea: Și, după ce veți închide această expoziție, după data de 15 noiembrie, ce planuri are Cristina Gloria Oprișa?

Cristina Gloria Oprișa: Ce să spun? Chiar și în timpul expoziției am mai avut câteva participări în țară.

Cineva spunea despre mine că sunt, știți cum se spune, „tânăr și neliniștit”. Cam așa sunt și eu: tânără și neliniștită!

Am participări la câteva expoziții de grup: la Alba Iulia, la Brașov, la București, unde este vorba despre grafica românească, și la Craiova.

Toate acestea se desfășoară chiar în perioada expoziției mele personale.

Sper să particip și la o expoziție organizată la București de doamna Maria Negreanu, o textilistă renumită.

Pentru această expoziție am încercat să realizez o lucrare și sunt chiar foarte mândră de această încercare curajoasă.

Inițial, eu am dat admitere la secția de textile. După cum știți foarte bine, examenele la artă erau foarte dificile, cu mulți candidați. Am fost eliminată la proba eliminatorie și apoi am urmat pedagogia.

Am rămas însă cu această nostalgie pentru arta textilă. Tema expoziției este „Apa”, iar eu am creat o mică lucrare pentru această expoziție de tapiserie.

Cristina Oprea: Adică ați realizat o tapiserie, nu o pictură?

Cristina Gloria Oprișa: Da, am realizat un colaj. Lucrarea trebuia să se încadreze în dimensiunile de 30 x 30 cm, așa că am împletit, am cusut și am realizat un colaj textil.


Discuția noastră a continuat, însă cele mai importante mărturisiri rămân aici, în paginile revistei, ca o mărturie a unei vieți dedicate artei.

Artista Cristina Gloria Oprișa și-a dus la îndeplinire, cu succes, proiectele pe care și le-a propus de-a lungul timpului. Proiecte îndrăznețe, cu o puternică încărcătură simbolică, prin care a reușit să transmită emoție, sensibilitate și dragoste pentru frumos.

Abia aștept să descopăr temele viitoare, concretizate pe pânză sau pe orice alt suport artistic. Sunt convinsă că ne vor surprinde și de această dată!

La mulți ani de creație, distinsă doamnă Cristina Gloria Oprișa!

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *